As sta tolanita pe podeaua probabil rece mai toata ziua si as sta sa privesc cerul cernut prin ferestruica batuta de atatea si atatea ploi si vanturi.M-as imprieteni cu luna si nu as mai lasa-o sa alunge noaptea.
Acolo nu ar trebui sa ma ascund,as fi eu,gandurile mele,muzica mea,cartile mele,patura mea,becul meu;fara ceasuri...nu as avea nevoie,totul ar decurge de la sine,lasand o infinitate de clipe sa se prelinga incet,incet,incet...incet.
Sau poate ca nici nu as avea bec;un felinar ar fi perfect,un felinar a carui lumina sa nu poata ajunge in toate colturile incaperii,lasand mica mea camera nedescoperita.De aici secretele nu ar avea cum sa fie imprastiate in toate partile si calcate in picioare de altii.Dupa o zi obositoare,tacerea ce m-ar astepta ar inabusi totul intr-o fractiune de secunda,gasind aici totul neatins.
Ah...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu