Umbre

El avea acea cautatura salbatica pe care o afisa doar cand il supara ceva;ea stia asta.Stia ca nu se va putea uita in ochii lui,ferindu-se a-i arata frica de a i se intersecta privirea cu a lui. Ii era frica sa ridice privirea,pentru ca altfel ar fi izbucnit in lacrimi,s-ar fi ridicat si ar fi fugit lasand in urma doar parfumul.

A ramas si si-a mascat teroarea printr-un zambet caracteristic ei si doar ei cu care stia ca-l poate domestici..Dar asta era demult,tare demult.Trecuse o infinitate de secunde,minute,ore,zile de cand nu se mai vazusera.Nimic nu mai era la fel.Insa nu mai putea suporta tacerea.El intorcea capul dupa fiecare fata ce trecea prin dreptul bancii pe care ei stateau,ei ii venea rau.El isi trecea mainile prin par,ea suspina.El intorcea capul spre ea,ea tremura.Stia ca o poate controla cum el vroia,iar asta il incanta;se juca cu papusa sa.

S-a ridicat,desi pantofii o rosesera,iar bataturile n-o lasau sa faca nici un pas.S-a ridicat sperand ca el o va apuca de mana si-o va ruga sa ramana,privind-o drept in ochii ei verzi si mari,umbritii de parul ravasit de vant.A ajuns departe,dar el n-a venit dupa ea;nu a urnit-o din drum. Poate ca asa era mai bine.Ea va reveni la obiceiurile ei de dinainte de a fi subjugata;isi va roade iar unghiile de plictiseala,nu va manca zile intregi,va citi Eminescu la nesfarsit,se va incalta cu opincile fara talpa.El,el va cunoaste o alta fata,pe care o va determina sa depinda de el,sa nu poata trai fara a-i vedea chipul in fiecare zi,iar apoi iar va pleca....si va reveni cu zambetul pe buze,asa cum a facut mereu.

La revedere!Pe curand!

Dincolo de ceea ce vedem,simtim,auzim,exista o lume ascunsa noua,o lume poate fascinanta,dar infricosatoare prin natura ei.

Nu este deloc foarte ortodox sa cred in existenta unei vieti anterioare sau viitoare,dar parca aceasta idee ma bucura nespus de mult,stiind ca mica mea perindare pe pamant nu se va termina prea curand.E placut sa te gandesti ca poate ai trait undeva prin Egipt sau Roma Antica sau ca ai fost vreo personalitate precum Mozart sau poate chiar o albina...ideea asta nu ma incanta.Defapt poate ca insectele se reincarneaza in insecte,animalele in animale si oamenii in oameni.

Si totusi sa ne agatam de asa o iluzie?Viata este deja o fantasma inselatoare;nu avem nevoie de inca un liant de care sa nu ne prea putem agata.Mi s-a spus ca sunt la prima mea viata pe pamant(nu stiu cum s-a ajuns la aceasta concluzie).Pe de o parte sunt indiferenta fata de aceasta cifra,stiind ca este o totala prostie,dar totusi...gandindu-ma la aceasta ca la ceva palpabil,ma inspaimanta.Adica prima viata pentru mine inseamna mult prea multa nestiinta,inocenta, facandu-ma sa par total neinitiata in tot ceea ce inseamna "a trai".Prima viata nu-mi da posibilitatea sa fi trait pana acum prima iubire,sa fi avut calatorii,sentimente,emotii,ea nu-mi rezerva amintiri. Nu sunt niciodata confuza in fata unor intamplari care mi se par deja cunoscute,nu am niciodata senzatii de deja-vu.Inseamna ca urmeaza sa simt pentru prima data cum e sa traiesti cu adevarat,lasand astfel amintiri urmatoarei mele vieti.

...si voi cauta dragostea adevarata in toate colturile lumii,pentru ca perechea noastra astrala sa se poate intalni din nou,si din nou si din nou.Imi voi croi un viitor stralucit,pentru ca trecutul viitorului "eu" sa releve o adevarata personalitate.Voi calatori cat de mult voi putea,lasandu-ma intr-o alta viata sa-mi amintesc locurile vizitate,simtind aceleasi lucruri.

Daca tot acest lucru ar fi adevarat,inseamna ca aceasta viata trebuie sa fie speciala.

Amnezie

Mi-as dori sa locuiesc intr-un pod...

As sta tolanita pe podeaua probabil rece mai toata ziua si as sta sa privesc cerul cernut prin ferestruica batuta de atatea si atatea ploi si vanturi.M-as imprieteni cu luna si nu as mai lasa-o sa alunge noaptea.

Acolo nu ar trebui sa ma ascund,as fi eu,gandurile mele,muzica mea,cartile mele,patura mea,becul meu;fara ceasuri...nu as avea nevoie,totul ar decurge de la sine,lasand o infinitate de clipe sa se prelinga incet,incet,incet...incet.

Sau poate ca nici nu as avea bec;un felinar ar fi perfect,un felinar a carui lumina sa nu poata ajunge in toate colturile incaperii,lasand mica mea camera nedescoperita.De aici secretele nu ar avea cum sa fie imprastiate in toate partile si calcate in picioare de altii.Dupa o zi obositoare,tacerea ce m-ar astepta ar inabusi totul intr-o fractiune de secunda,gasind aici totul neatins.

Ah...

Obsesia Avatar

Avatar,filmul minune,a facut lumea sa stea pe scaunele cinematografelor,cu sufletul la gura,timp de 2 ore si ceva,fara a-i lasa ragaz sa se plictiseasca.A reusit sa creeze o adevarata isterie;ba chiar s-a uitat faptul ca Pandora nu este decat o utopie.Si uite asa regizorii sunt ca intr-o cursa contra cronometru,incercand fiecare sa aplice aceasta tehnica 3D,pentru a prinde lumea in plasa lumii virtuale.Si nu se opreste totul la lumea cinematografica,ci se trece pragul,ajungandu-se in moda. Am fost sa vad si eu "marele eveniment" de la Galleria Mall si anume celebra prezentare de moda semnata Catalin Botezatu.Chiar il apreciez pentru munca sa,pentru renumele pe care si l-a creat, parcurgand un drum nu foarte usor;insa colectia sa "Avatar" nu m-a incantat in mod deosebit. Adica da,a fost show-ceea ce asteapta toata lumea-,au fost baieti frumosi-pentru ca am stat intre persoane care strigau ca din gura de sarpe,topindu-se toate dupa papusile miscatoare-a fost pastrata tema "Avatar" pana si in cel mai mic detaliu,dar tot parca nu a fost ceva extraordinar.

Oricum,tot respectul Catalin Botezatu!

I'm just a girl,I need a superhero!

Eh uite că nu tot ce-ţi doreşti se poate îndeplini... Cât de mult mi-aş dori să las în urmă copilăriile, "chestiile de copii",nu pot.Adică nu mă pot abţine să nu mă uit la câteva desene animate,să mă scălâmb în oglindă până mă bufneşte un râs demenţial şi poate chiar molipsitor, să mănânc corcoduşe o dimineaţă întreagă,iar apoi să stau toată seara în pat din cauza durerii de burtă,să stau cu paharul lipit de podea să ascult ce mai zice vecina sau să fac ochii aceia de căţeluş drăgălaş când doresc câte ceva.E inevitabil! Şi poate că toate astea nu vor dispărea niciodată;suntem nişte copii convinşi, nu ne putem desprinde de asta.E ca şi cum ai lua unei flori soarele-ai lăsa-o fără viaţă. Poate că "maturizare" nu înseamnă decât a înţelege faptul că viaţa e cam scurtă-nesemnificativ de mică-şi trebuie să o trăieşti din plin.Am văzut filmul "The curious case of Benjamin Button" de ceva ori,doar pentru a încerca să descifrez mesajul ce încearcă a fii transmis.Cred că în esenţă e vorba de faptul că,din orice unghi ai încerca să priveşti viaţa,ea este una,doar una şi trebuie să te bucuri de ea.Nu contează vârsta,ci modul tău propriu de a trăi,modul în care te mulezi după fiecare situaţie în parte...şi toate acestea doar pentru a avea ce să-ti aminteşti cândva,să ai satisfacţia că fiecare clipă a însemnat ceva.
Deci de ce oare să renunţ la toate "copilăriile" mele?Mă simt atât de bine în pielea mea! Pentru moment,viaţa este un joc,un joc totuşi deloc uşor,ci care implică multă dăruire.Pentru moment traiesc încă prin prisma mea de copil.

!

Gandurile nu se trec usor pe o simpla hartie;o hartie mancata de vreme,uitata in vreun colt,mucegaita si patata de cafea.Scriind pe acest blog e ca si cum as trimite prin posta o scrisoare scrisa putin neglijent,care ajunge prin mainile a unei "carute de oameni".Uite astazi voi vorbi despre fantome,tocmai pentru ca stiu ca va fi citita intreaga mea rastalmacire de cuvinte de mai multe persoane.
Daca ar fi dupa mine,acest subiect ar fi inchis brutal intr-o cutie al carei lacat sa nu poata fi deschis.Si totusi fantomele bantuie sporadic subiectele de discutie ale tinerilor in special.De ce ale tinerilor?Nu stiu;poate ca in mintea noastra se intiparesc o sumedenie de lucruri la care raspunsul poate ca nu va veni niciodata.Astia suntem noi,niste arheologi prost platiti, fiind atrasi de tot ceea ce ni se pare interzis/periculos/extraordinar/iesit din comun/niciodata normal. Hai sa fim seriosi!Adica suntem suflete vii,ne hranim din asa ceva.Poate chiar ne dorim la un moment dat sa auzim un lucru neobisnuit,ce trece prin peretii camerei noastre neluminate,dar care totusi dezvaluie o mizerie de neinchipuit,sa vedem un firisor de lumina venita din neant,sa ni se deschida televizorul fara sa fi atins telecomanda mereu unsuroasa,stiind ca ni se vor inmuia incheieturile picioarelor si vom ramane fara glas intr-o situatie de genul.
Dar oare fantomele exista?Cred ca daca vrei tu sa existe,ele exista.Adica e exact ca si cu autosupraestimarea(exista cuvantul asta?);daca tu crezi ca esti Superman,apoi Superman vei fi. (C. probabil mi-ai fi de un mare ajutor in momentul acesta).Poate sunt doar un produs al mass-mediei,menit sa ne atraga atentia spre emisiuni si filme axate pe aceasta tema.Ei bine,daca e asa,atunci v-a iesit.Va felicit pentru ideea stralucita,doar ca nu e a voastra.Nu are cum.Adica chiar si in cele mai indepartate timpuri de exemplu,oamenii credeau in chestii de genul asta si nu doar atat;in varcolaci,vampiri si altele.Poate ca plecand de la aceste premise,ati ajuns la fantome.E absurd!
Cred ca voi incuia subiectul,caci nu pot ajunge la linia de sosire.M-as intinde foarte mult si nu are rost.

Complot.

Azi va fi altfel.Azi voi rade mai mult.Voi vorbi mai calm. Ma voi enerva mai putin.Voi respira mai incet.Voi visa doar noaptea.Voi accepta realitatea.Ii voi zambi vecinului de la 7.Voi sfida gravitatia.Voi aprecia soarele.Voi simti mai intens ploaia.Nu voi mai plange.Voi scrie ceva frumos.Ma voi murdari de acuarele.Voi mazgali cuvintele scrise pe colturile caietelor.Voi imbratisa persoanele dragi.Le voi multumi ca sunt alaturi de mine.Voi incerca sa dorm.Ma voi trezi mai devreme.Voi simti aerul curat de dimineata ravasindu-mi parul.Voi sopti cuvinte frumoase.Imi voi striga fericirea.Azi voi fi iesi din cutia roasa de ani.Azi va fi perfect!

Poate maine...

Viata e ciudata!si cand zic ciudata o spun din tot sufletul.La tot pasul te intalnesi cu coincidente, persoane incredibile,vreme si suflete schimbatoare,mancare naspa,mirosuri imbietoare,lacrimi auzite de undeva dintr-un pod prafuit,rasetele de la vreun colt de strada,reclame proaste, timp pierdut, cersetori de ingaduinta,pete morale,ipocriti.Totul e schimbator.Eu sunt schimbatoare.Ma enerveaza la culme faptul ca poate acum rad in hohote si plang de fericire,dar mai tarziu fluier de suparare.Poate ca sufletul nostru e ca usa unui magazin;atunci cand cineva vrea sa cumpere ceva,deschide usa si face ravagii inauntru.Asa sunt si eu:las orice fir de praf sa-mi afecteze gramul de rezistenta ramas...si toate astea imi distrug castronul plin de sentimente. Iar castronul asta se mai si rastoarna,iar atunci ma simt ca mamaliga intoarsa pe toate partile de bucatar.Eh,il felicit pe cel care a inventat Paracetamolul.
Oare de ce nu putem sa manevram viata,viitorul asa cum dorim noi?Mi-as inchide poarta sufletului si nu as mai lasa nimic sa ma zguduie.Chiar ce M. mi-a imprumutat "Memoriile unei gheise" pentru a o citi;acolo vechile gheise nu faceau nimic pana nu-si citeau horoscopul.Daca horoscopul nu era favorabil,isi anulau orice plan.Poate ar trebui sa avem si noi o astfel de harta,care sa ne conduca numai spre lumina,sa nu ne lasa sa ne cufundam in ocean.Si totusi parca totul ar fi mult mai usor.Cred ca omul se hraneste din suferinta,nu cred ca ar putea trai doar din fericire.Este dependent de o viata tumultoasa.
Sunt dependenta de ziua de azi si poate si de ziua de ieri."Maine" e un cuvant ce ma inspaimanta, "maine" e prea indepartat,"maine" cine stie ce va fi...astazi totul trebuie sa fie perfect.

Sinonimul unei minuni.

Muzica.Doar cand pronunti cuvantul si dai de "z"-ul din interior parca ti se face pielea de gaina.Oara ce ne-am fi facut fara muzica, cum am fi putut sa traim?Eu una cel putin ce as fi facut fara liniile care ma cutremura ca pe un fir de iarba in vant?As putea sta singura, intr-o camera,doar eu si muzica,doar eu si gandurile mele,doar eu si atat,fara alte griji,fara alte idei.Muzica te face sa-ti asterni frumusel pe o tava,care deja incepe sa se ingreuneze, sentimentele.
Si cand ma gandesc ca defapt prima muzica a fost reprezentata de niste lovituri cu lemnele in copaci si batutul cu palmele in peretii prafuiti si daramati ai unor pesteri necunoscute.Oare merita muzica o astfel de istorie?Ea care este atat de firava si totusi atat de cutremuratoare,ea care iti incolteste cateodata cate un fir de lacrima stingher in coltul ochiului,ea care te inalta in cele mai pure ganduri,ea care pur si simplu iti deschide sufletul,facandu-te sa ajungi de la o persoana aflata intr-o stare deplorabila,la una ce se simte ca in al noulea cer,ea care se afla pretutindeni si mereu;este in inima,este in lucrurile pe care le atingem,este in natura,este aici,este acolo. Nu stiu de ce scriu toate astea,chiar nu stiu;doar ca am ascultat niste melodii absolut superbe! Genial,genial,genial.Incercati 10 minute sa ascultati ceva ce nu va face sa va pierdeti timpul. Va promit.

Eu.uE

Cine sunt eu?Cum sunt eu?Ei bine:
-sunt Denisa,fata,taur;
-sunt persoana care scrie in acest moment pe acest blog.
-citesc tone de carti
-urasc traversarile si semafoarele
-iubesc istoria
-ma balbai cand ma emotionez;ma emotionez foarte des
-plang foarte mult,lucru pe care il urasc,il urasc.
-cant foarte mult,dar doar cand sunt singura
-gresesc,dar apoi constiinta ma mustra o perioada indelungata.
-mananc multe mere si morcovi.
-ador zilele de primavara,atunci cand grijile toate zboara,se fac nevazute
-ma cutremur cand simt ploaia atingandu-mi pielea.
-stau mult pe messenger
-muzica este ca un drog;imi petrec mult timp ascultand muzica.
-sufar daca imi adresezi cuvinte urate;ma bucur cand imi vorbesti frumos
-imi doresc sa existe mai multe clipe in care fericirea pune stapanire pe toata fiinta mea,dar eh...nu se prea poate
-urasc zilele in care ma simt ca o mamaliga
-urasc fizica,latina si chimia
-imi place sa povestesc,sa povestesc,sa povestesc,sa mi se povesteasca,sa mi se povesteasca.
-imi place sa ajut
-nu vorbesc prea mult,decat cand am o zi extrem de buna
-port tocuri doar cand ma simt foarte bine
-ador sa port jeans cu conversi/tenesi
-insir cuvinte fara noima pe caiete,foi,oriunde se poate scrie
-imi place sa calatoresc
-ador marea;doar mirosul ei ma doboara,iar sunetul valurilor ma zapaceste complet
-daca ajung sa tin la cineva,asta va dura mult
-imbratisez lumea pentru a ma simti mai bine
-probabil cateodata enervez lumea la culme
-urasc ca trebuie sa port ochelari
-folosesc cuvinte de genul:bai,super,shit!,of,whatever,bonjour,mademoiselle,tipo.
-vreau sa mai continui,dar devin plictisitoare.

A,am descoperit mai nou ca sunt prezicatoare.:))

Nota asupra fericirii.

Zambete.rasete.soare.muzica.somn.filme.mere.morcovi.prieteni.carte.scuze.alinare.imbratisare. intelegere.istorie.mare.verde. ora 12. flori.cumparaturi.liniste.tenesi.jeans.vanilie.briza.inaltime.9 mai.24 decembrie.pufos.pace.plimbari.vioara.chitara.pian.acuarele. neglijenta.inocenta. stele. pufuleti.ochelari.lemn.paie.iarba.porumbel.blue sky.messenger.nisip.sticla.apa.caldura.ploaie. satisfacere.matase.seara.felinare.cafea.ceai.lamaie.dragoste.poezii. scrisori.cuvinte.cuvinte lungi.rasuflare.lumina.lacrimi.poze.da.timp.vineri.libertate. intimitate.lumanari.parfum.cerneala.caietul de notite.lucruri fara noima mazgalite pe o foaie. alint.lucruri marunte.detalii.simplu.

Din camera mea-Denisa.

Stau adeseori si ma gandesc la cat de complicata poate fi Lumea;niciodata nu sti ce gand malefic ii sta cumintel in minte,niciodata nu poti spune cu certitudine daca te admira sau te uraste,nu poti sti daca este doar un produs al unui trend sau pur si simplu o persoana intortocheata.Si ceea ce mi se pare absurd este faptul ca pentru multe persoane aparentele vorbesc inaintea unuor cuvinte frumoase,unor sentimente puse pe tava,unor dovezi sincere de pura prietenie. Nu sunt destul de mare inca sa pot vorbi din spatele unei experiente vaste-jungla in care traim inca nu a reusit sa-mi arate coltii,nu a reusit(si nu cred ca va reusi) sa ma modeleze dupa bunul plac- insa pot spune ca am trecut prin destule.Fiecare pas pe care il facem trebuie sa fie bine calculat,slefuit, gandit la rece mult timp,pentru ca nu cumva sa starnim vreun nou Razboi mondial.Chiar vorbeam cu o prietena despre ce ar fi daca am merge in parc,cu o carte buna si sa stam la umbra unui nuc,deranjate doar de adierea vantului sau poate de ciripitul pasarilor...insa asa ceva nu prea cred ca are sa se intample intrucat probabil am intoarce imediat o turma de priviri.Si acesta este defapt doar un exemplu infim.Lumea in care traim este dura,nemiloasa.

Hai sa fim cu toti mai buni;sa zambim mai mult,sa radem mai cu pofta,sa ajutam cu tot ceea ce putem,sa vorbim mai frumos,sa conservam natura...Hai sa ne dam o sansa,hai sa ne incantam sufletul cu lucruri frumoase,nu sa-l otravim.

Uita-te pe geam

Oare ar fi fost necesar ca primavara sa se ascunda inca o data dupa o masca tenebra?Nu erau perfecte rezele frivole de soare ce te incalzeau,te faceau sa te simti mai bine-sa te simti ca si cum ai renascut- sa gandesti intr-un mod optimist,sa iubesti mai mult,sa fi mai liber...si macar de ar ploua,macar nu ar mai fi o atat de mare pustietate,invaluita intr-o atmosfera cutremuratoare.Te uiti spre cer,totul este posomorat,te uiti in jur,lumea este grabita, trista,inconstienta,te uiti in jos si iti vezi picioarele namolite in mizeria societatii. Si totusi, trebuie ca ceva sa-ti inveseleasca ziua;o carte buna,un prieten caruia sa-i poti spune vrute si nevrute, o melodie despre care poti spune cu usurinta ca o adori,o lada de mere si morcovi,un film impresionant sau mai stiu eu,poate chiar si vorbitul la telefon cu o persoana draga(desi nu sunt adepta vorbitului la telefon in exces).

Stiti,eu ma pot caracteriza prin optimism(poate chiar printr-un optimism nesimtit),deci voi incheia prin a spune ca maine va fi mai bine.

P.S.:Trebuia sa incep intr-un fel acest blog si nu stiam cum,nu aveam nici o idee.

P.P.S.: Ador sa pun P.S.-uri.