Umbre

El avea acea cautatura salbatica pe care o afisa doar cand il supara ceva;ea stia asta.Stia ca nu se va putea uita in ochii lui,ferindu-se a-i arata frica de a i se intersecta privirea cu a lui. Ii era frica sa ridice privirea,pentru ca altfel ar fi izbucnit in lacrimi,s-ar fi ridicat si ar fi fugit lasand in urma doar parfumul.

A ramas si si-a mascat teroarea printr-un zambet caracteristic ei si doar ei cu care stia ca-l poate domestici..Dar asta era demult,tare demult.Trecuse o infinitate de secunde,minute,ore,zile de cand nu se mai vazusera.Nimic nu mai era la fel.Insa nu mai putea suporta tacerea.El intorcea capul dupa fiecare fata ce trecea prin dreptul bancii pe care ei stateau,ei ii venea rau.El isi trecea mainile prin par,ea suspina.El intorcea capul spre ea,ea tremura.Stia ca o poate controla cum el vroia,iar asta il incanta;se juca cu papusa sa.

S-a ridicat,desi pantofii o rosesera,iar bataturile n-o lasau sa faca nici un pas.S-a ridicat sperand ca el o va apuca de mana si-o va ruga sa ramana,privind-o drept in ochii ei verzi si mari,umbritii de parul ravasit de vant.A ajuns departe,dar el n-a venit dupa ea;nu a urnit-o din drum. Poate ca asa era mai bine.Ea va reveni la obiceiurile ei de dinainte de a fi subjugata;isi va roade iar unghiile de plictiseala,nu va manca zile intregi,va citi Eminescu la nesfarsit,se va incalta cu opincile fara talpa.El,el va cunoaste o alta fata,pe care o va determina sa depinda de el,sa nu poata trai fara a-i vedea chipul in fiecare zi,iar apoi iar va pleca....si va reveni cu zambetul pe buze,asa cum a facut mereu.

La revedere!Pe curand!

Dincolo de ceea ce vedem,simtim,auzim,exista o lume ascunsa noua,o lume poate fascinanta,dar infricosatoare prin natura ei.

Nu este deloc foarte ortodox sa cred in existenta unei vieti anterioare sau viitoare,dar parca aceasta idee ma bucura nespus de mult,stiind ca mica mea perindare pe pamant nu se va termina prea curand.E placut sa te gandesti ca poate ai trait undeva prin Egipt sau Roma Antica sau ca ai fost vreo personalitate precum Mozart sau poate chiar o albina...ideea asta nu ma incanta.Defapt poate ca insectele se reincarneaza in insecte,animalele in animale si oamenii in oameni.

Si totusi sa ne agatam de asa o iluzie?Viata este deja o fantasma inselatoare;nu avem nevoie de inca un liant de care sa nu ne prea putem agata.Mi s-a spus ca sunt la prima mea viata pe pamant(nu stiu cum s-a ajuns la aceasta concluzie).Pe de o parte sunt indiferenta fata de aceasta cifra,stiind ca este o totala prostie,dar totusi...gandindu-ma la aceasta ca la ceva palpabil,ma inspaimanta.Adica prima viata pentru mine inseamna mult prea multa nestiinta,inocenta, facandu-ma sa par total neinitiata in tot ceea ce inseamna "a trai".Prima viata nu-mi da posibilitatea sa fi trait pana acum prima iubire,sa fi avut calatorii,sentimente,emotii,ea nu-mi rezerva amintiri. Nu sunt niciodata confuza in fata unor intamplari care mi se par deja cunoscute,nu am niciodata senzatii de deja-vu.Inseamna ca urmeaza sa simt pentru prima data cum e sa traiesti cu adevarat,lasand astfel amintiri urmatoarei mele vieti.

...si voi cauta dragostea adevarata in toate colturile lumii,pentru ca perechea noastra astrala sa se poate intalni din nou,si din nou si din nou.Imi voi croi un viitor stralucit,pentru ca trecutul viitorului "eu" sa releve o adevarata personalitate.Voi calatori cat de mult voi putea,lasandu-ma intr-o alta viata sa-mi amintesc locurile vizitate,simtind aceleasi lucruri.

Daca tot acest lucru ar fi adevarat,inseamna ca aceasta viata trebuie sa fie speciala.

Amnezie

Mi-as dori sa locuiesc intr-un pod...

As sta tolanita pe podeaua probabil rece mai toata ziua si as sta sa privesc cerul cernut prin ferestruica batuta de atatea si atatea ploi si vanturi.M-as imprieteni cu luna si nu as mai lasa-o sa alunge noaptea.

Acolo nu ar trebui sa ma ascund,as fi eu,gandurile mele,muzica mea,cartile mele,patura mea,becul meu;fara ceasuri...nu as avea nevoie,totul ar decurge de la sine,lasand o infinitate de clipe sa se prelinga incet,incet,incet...incet.

Sau poate ca nici nu as avea bec;un felinar ar fi perfect,un felinar a carui lumina sa nu poata ajunge in toate colturile incaperii,lasand mica mea camera nedescoperita.De aici secretele nu ar avea cum sa fie imprastiate in toate partile si calcate in picioare de altii.Dupa o zi obositoare,tacerea ce m-ar astepta ar inabusi totul intr-o fractiune de secunda,gasind aici totul neatins.

Ah...

Obsesia Avatar

Avatar,filmul minune,a facut lumea sa stea pe scaunele cinematografelor,cu sufletul la gura,timp de 2 ore si ceva,fara a-i lasa ragaz sa se plictiseasca.A reusit sa creeze o adevarata isterie;ba chiar s-a uitat faptul ca Pandora nu este decat o utopie.Si uite asa regizorii sunt ca intr-o cursa contra cronometru,incercand fiecare sa aplice aceasta tehnica 3D,pentru a prinde lumea in plasa lumii virtuale.Si nu se opreste totul la lumea cinematografica,ci se trece pragul,ajungandu-se in moda. Am fost sa vad si eu "marele eveniment" de la Galleria Mall si anume celebra prezentare de moda semnata Catalin Botezatu.Chiar il apreciez pentru munca sa,pentru renumele pe care si l-a creat, parcurgand un drum nu foarte usor;insa colectia sa "Avatar" nu m-a incantat in mod deosebit. Adica da,a fost show-ceea ce asteapta toata lumea-,au fost baieti frumosi-pentru ca am stat intre persoane care strigau ca din gura de sarpe,topindu-se toate dupa papusile miscatoare-a fost pastrata tema "Avatar" pana si in cel mai mic detaliu,dar tot parca nu a fost ceva extraordinar.

Oricum,tot respectul Catalin Botezatu!

I'm just a girl,I need a superhero!

Eh uite că nu tot ce-ţi doreşti se poate îndeplini... Cât de mult mi-aş dori să las în urmă copilăriile, "chestiile de copii",nu pot.Adică nu mă pot abţine să nu mă uit la câteva desene animate,să mă scălâmb în oglindă până mă bufneşte un râs demenţial şi poate chiar molipsitor, să mănânc corcoduşe o dimineaţă întreagă,iar apoi să stau toată seara în pat din cauza durerii de burtă,să stau cu paharul lipit de podea să ascult ce mai zice vecina sau să fac ochii aceia de căţeluş drăgălaş când doresc câte ceva.E inevitabil! Şi poate că toate astea nu vor dispărea niciodată;suntem nişte copii convinşi, nu ne putem desprinde de asta.E ca şi cum ai lua unei flori soarele-ai lăsa-o fără viaţă. Poate că "maturizare" nu înseamnă decât a înţelege faptul că viaţa e cam scurtă-nesemnificativ de mică-şi trebuie să o trăieşti din plin.Am văzut filmul "The curious case of Benjamin Button" de ceva ori,doar pentru a încerca să descifrez mesajul ce încearcă a fii transmis.Cred că în esenţă e vorba de faptul că,din orice unghi ai încerca să priveşti viaţa,ea este una,doar una şi trebuie să te bucuri de ea.Nu contează vârsta,ci modul tău propriu de a trăi,modul în care te mulezi după fiecare situaţie în parte...şi toate acestea doar pentru a avea ce să-ti aminteşti cândva,să ai satisfacţia că fiecare clipă a însemnat ceva.
Deci de ce oare să renunţ la toate "copilăriile" mele?Mă simt atât de bine în pielea mea! Pentru moment,viaţa este un joc,un joc totuşi deloc uşor,ci care implică multă dăruire.Pentru moment traiesc încă prin prisma mea de copil.

!

Gandurile nu se trec usor pe o simpla hartie;o hartie mancata de vreme,uitata in vreun colt,mucegaita si patata de cafea.Scriind pe acest blog e ca si cum as trimite prin posta o scrisoare scrisa putin neglijent,care ajunge prin mainile a unei "carute de oameni".Uite astazi voi vorbi despre fantome,tocmai pentru ca stiu ca va fi citita intreaga mea rastalmacire de cuvinte de mai multe persoane.
Daca ar fi dupa mine,acest subiect ar fi inchis brutal intr-o cutie al carei lacat sa nu poata fi deschis.Si totusi fantomele bantuie sporadic subiectele de discutie ale tinerilor in special.De ce ale tinerilor?Nu stiu;poate ca in mintea noastra se intiparesc o sumedenie de lucruri la care raspunsul poate ca nu va veni niciodata.Astia suntem noi,niste arheologi prost platiti, fiind atrasi de tot ceea ce ni se pare interzis/periculos/extraordinar/iesit din comun/niciodata normal. Hai sa fim seriosi!Adica suntem suflete vii,ne hranim din asa ceva.Poate chiar ne dorim la un moment dat sa auzim un lucru neobisnuit,ce trece prin peretii camerei noastre neluminate,dar care totusi dezvaluie o mizerie de neinchipuit,sa vedem un firisor de lumina venita din neant,sa ni se deschida televizorul fara sa fi atins telecomanda mereu unsuroasa,stiind ca ni se vor inmuia incheieturile picioarelor si vom ramane fara glas intr-o situatie de genul.
Dar oare fantomele exista?Cred ca daca vrei tu sa existe,ele exista.Adica e exact ca si cu autosupraestimarea(exista cuvantul asta?);daca tu crezi ca esti Superman,apoi Superman vei fi. (C. probabil mi-ai fi de un mare ajutor in momentul acesta).Poate sunt doar un produs al mass-mediei,menit sa ne atraga atentia spre emisiuni si filme axate pe aceasta tema.Ei bine,daca e asa,atunci v-a iesit.Va felicit pentru ideea stralucita,doar ca nu e a voastra.Nu are cum.Adica chiar si in cele mai indepartate timpuri de exemplu,oamenii credeau in chestii de genul asta si nu doar atat;in varcolaci,vampiri si altele.Poate ca plecand de la aceste premise,ati ajuns la fantome.E absurd!
Cred ca voi incuia subiectul,caci nu pot ajunge la linia de sosire.M-as intinde foarte mult si nu are rost.

Complot.

Azi va fi altfel.Azi voi rade mai mult.Voi vorbi mai calm. Ma voi enerva mai putin.Voi respira mai incet.Voi visa doar noaptea.Voi accepta realitatea.Ii voi zambi vecinului de la 7.Voi sfida gravitatia.Voi aprecia soarele.Voi simti mai intens ploaia.Nu voi mai plange.Voi scrie ceva frumos.Ma voi murdari de acuarele.Voi mazgali cuvintele scrise pe colturile caietelor.Voi imbratisa persoanele dragi.Le voi multumi ca sunt alaturi de mine.Voi incerca sa dorm.Ma voi trezi mai devreme.Voi simti aerul curat de dimineata ravasindu-mi parul.Voi sopti cuvinte frumoase.Imi voi striga fericirea.Azi voi fi iesi din cutia roasa de ani.Azi va fi perfect!