Umbre

El avea acea cautatura salbatica pe care o afisa doar cand il supara ceva;ea stia asta.Stia ca nu se va putea uita in ochii lui,ferindu-se a-i arata frica de a i se intersecta privirea cu a lui. Ii era frica sa ridice privirea,pentru ca altfel ar fi izbucnit in lacrimi,s-ar fi ridicat si ar fi fugit lasand in urma doar parfumul.

A ramas si si-a mascat teroarea printr-un zambet caracteristic ei si doar ei cu care stia ca-l poate domestici..Dar asta era demult,tare demult.Trecuse o infinitate de secunde,minute,ore,zile de cand nu se mai vazusera.Nimic nu mai era la fel.Insa nu mai putea suporta tacerea.El intorcea capul dupa fiecare fata ce trecea prin dreptul bancii pe care ei stateau,ei ii venea rau.El isi trecea mainile prin par,ea suspina.El intorcea capul spre ea,ea tremura.Stia ca o poate controla cum el vroia,iar asta il incanta;se juca cu papusa sa.

S-a ridicat,desi pantofii o rosesera,iar bataturile n-o lasau sa faca nici un pas.S-a ridicat sperand ca el o va apuca de mana si-o va ruga sa ramana,privind-o drept in ochii ei verzi si mari,umbritii de parul ravasit de vant.A ajuns departe,dar el n-a venit dupa ea;nu a urnit-o din drum. Poate ca asa era mai bine.Ea va reveni la obiceiurile ei de dinainte de a fi subjugata;isi va roade iar unghiile de plictiseala,nu va manca zile intregi,va citi Eminescu la nesfarsit,se va incalta cu opincile fara talpa.El,el va cunoaste o alta fata,pe care o va determina sa depinda de el,sa nu poata trai fara a-i vedea chipul in fiecare zi,iar apoi iar va pleca....si va reveni cu zambetul pe buze,asa cum a facut mereu.